Vineri‚ 16octombrie‚ Sala Sporturilor “Ioan Stanatiev” din Câmpia Turzii a găzduit prima ediţie a Cupei PNL la fotbal‚ competiţie dedicată copiilor cu probleme sociale. PNL Câmpia Turzii‚ reprezentat de Alexandru Socaciu şi Dorin Lojigan‚ şi Fundaţia Română pentru Copii‚ Comunitate şi Familie s-au implicat într-o activitate‚ al cărei scop a fost ajutorarea tinerilor din Câmpia Turzii.
Vreme de câteva ore‚ copiii s-au luptat pe teren‚ au învăţat ce înseamnă munca în echipă şi, nu în ultimul rând, au învăţat să zâmbească. Până la urmă‚ competiţia a reuşit să atingă cel puţin un obiectiv: acela de a aduce bucurie în sufletul unor copii‚ maturizaţi prea devreme. I-am vazut pe copii bucurându-se şi savurând momentul victoriei‚ aşa cum doar un copil ştie să o facă. La final toate echipele au fost premiate cu medalii‚ cadouri şi mingi de fotbal‚chiar dacă învingătoarea competiţiei a fost echipa „The best”. „Este un eveniment special‚ cu o tentă specială‚ chiar dacă a fost organizat de PNL. Ne-am dorit să organizăm această competiţie înaintea campaniei electorale‚ pentru a nu politiza evenimentul. La competiţie au participat copiii cu probleme sociale‚ de la nivelul municipiului Câmpia Turzii‚ grupaţi în patru echipe.La sfârşit vor primi diplome‚ medalii‚ cadouri şi o masă la restaurant. Ne dorim să continuăm şi pe viitor cu astfel de acţiuni. În curând vom organiza şi o competiţie de şah. Aşteptăm tinerii să ia legătura cu noi‚ dacă au alte idei sau dacă au propuneri” a declarat‚ pentru Ziarul21‚ preşedintele PNL Câmpia Turzii‚ Dorin Lojigan. La acţiunea desfăşurată la Câmpia Turzii au fost prezenţi senatorul Marius Nicoară‚ Horia Uiorean‚ deputat de Cluj‚ dar şi consilierii judeţeni‚ Ioan Petran şi Mihăiţă Szeplecan. În aplauzele publicului spectator‚ copiii au fost premiaţi de organizatori‚ fiind felicitaţi şi încurajaţi atât de senatorul Marius Nicoară‚ cât şi de ceilalţi politicieni prezenţi la competiţie.

sursa:http://www.ziarul21.ro/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu