luni, 19 octombrie 2009

Peneliştii din Câmpia Turzii au probleme cu apa


Mai precis, cu majorarea tarifelor la apă. Vineri, 16 octombrie, la finalul unei acţiuni sportive desfăşurate la Câmpia Turzii filiala din municipiu a Partidului Naţional Liberal a organizat o conferinţă de presă la care, alături de Dorin Lojigan, au fost din nou prezenţi senatorul Marius Nicoară şi deputatul Horea Uioreanu, dar şi consilierul judeţean Mihai Szeplekan. De asemenea, a fost prezent şi Laurenţiu Tör, preşedinte al Societăţii Agricole Arieşul. Una dintre problemele importante dezbătute în cadrul conferinţei de presă a fost majorarea tarifelor de apă potabilă, canal şi epurare. Prin vocea lui Lojigan, PNL Câmpia Turzii susţinea la nivelul consiliului local s-au solicitat în nenumărate rânduri lămuriri cu privire la majorarea de tarife, fără să primească un răspuns foarte clar. În nota de fundamentare cu privire la demararea procedurilor legale de anulare a hotărârii 9/2009 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Apa Văii Arieşului” privind majorarea de tarife, peneliştii prezintă fragmente din statutul Asociaţiei din care reiese că „pentru a se putea majora tarifele de apă potabilă, canal şi epurare era nevoie, în mod obligatoriu, de acordul autorităţilor locale membre ale asociaţiei, mai exact de hotărârile consiliilor locale”. Singurul răspuns din partea Companiei de Apă Arieş a fost o adresă, cu numărul 16.446 din 16 octombrie 2009, prin care compania nu reuşeşte să clarifice modul nelegal prin care s-au majorat tarifele. Chiar mai mult, susţine Lojigan, majorarea tarifelor este invocată şi printr-o bază legală, anume Ordinul Guvernului României nr. 89.776 / SS / 03.07.2009, despre care Dorin Lojigan spune că nu ar exista efectiv, nefiind găsit nici pe site-ul Guvernului României, nici pe programul de legislaţie Legis. Paranteză: oricum, e interesant cum se invocă un ordin de Guvern datat 3 iulie 2009 ca bază legală de justificare a unei majorări de tarife cu data de 1 iulie 2009, deci anterior ordinului. Astfel, în baza celor arătate în nota de fundamentare, peneliştii din Câmpia Turzii consideră întemeiată iniţiativa lor de demararea demersurilor legale pentru anularea hotărârii Companiei de Apă. Adiacent, PNL Câmpia Turzii demarează o campanie de strângere de semnături de la toţi cetăţenii care vor să adere la demersul lor.

Cupa PNL la fotbal‚ activitate dedicată copiilor cu probleme sociale



Vineri‚ 16octombrie‚ Sala Sporturilor “Ioan Stanatiev” din Câmpia Turzii a găzduit prima ediţie a Cupei PNL la fotbal‚ competiţie dedicată copiilor cu probleme sociale. PNL Câmpia Turzii‚ reprezentat de Alexandru Socaciu şi Dorin Lojigan‚ şi Fundaţia Română pentru Copii‚ Comunitate şi Familie s-au implicat într-o activitate‚ al cărei scop a fost ajutorarea tinerilor din Câmpia Turzii.
Vreme de câteva ore‚ copiii s-au luptat pe teren‚ au învăţat ce înseamnă munca în echipă şi, nu în ultimul rând, au învăţat să zâmbească. Până la urmă‚ competiţia a reuşit să atingă cel puţin un obiectiv: acela de a aduce bucurie în sufletul unor copii‚ maturizaţi prea devreme. I-am vazut pe copii bucurându-se şi savurând momentul victoriei‚ aşa cum doar un copil ştie să o facă. La final toate echipele au fost premiate cu medalii‚ cadouri şi mingi de fotbal‚chiar dacă învingătoarea competiţiei a fost echipa „The best”. „Este un eveniment special‚ cu o tentă specială‚ chiar dacă a fost organizat de PNL. Ne-am dorit să organizăm această competiţie înaintea campaniei electorale‚ pentru a nu politiza evenimentul. La competiţie au participat copiii cu probleme sociale‚ de la nivelul municipiului Câmpia Turzii‚ grupaţi în patru echipe.La sfârşit vor primi diplome‚ medalii‚ cadouri şi o masă la restaurant. Ne dorim să continuăm şi pe viitor cu astfel de acţiuni. În curând vom organiza şi o competiţie de şah. Aşteptăm tinerii să ia legătura cu noi‚ dacă au alte idei sau dacă au propuneri” a declarat‚ pentru Ziarul21‚ preşedintele PNL Câmpia Turzii‚ Dorin Lojigan. La acţiunea desfăşurată la Câmpia Turzii au fost prezenţi senatorul Marius Nicoară‚ Horia Uiorean‚ deputat de Cluj‚ dar şi consilierii judeţeni‚ Ioan Petran şi Mihăiţă Szeplecan. În aplauzele publicului spectator‚ copiii au fost premiaţi de organizatori‚ fiind felicitaţi şi încurajaţi atât de senatorul Marius Nicoară‚ cât şi de ceilalţi politicieni prezenţi la competiţie.

joi, 8 octombrie 2009

Presedintele PNL Campia Turzii, despre trecut, prezent si viitor!


Noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal, filiala Câmpia Turzii, ales interimar, este Dorin Lojigan. De profesie avocat, Lojigan admite că, la aproape două luni de la preluarea mandatului de preşedinte al PNL Câmpia Turzii, emoţiile încă îl mai bântuie. „Vă rog să mă credeţi că încă nu îmi pot stăpâni emoţiile. Încă nu îmi vine să cred că am fost ales” a declarat Dorin Lojigan.Preşedintele PNL se declară mulţumit de activitatea de până acum a partidului său şi a noilor membri. „Am făcut mai multe recrutări decât în tot anul trecut. Oamenii trag către partidul nostru, iar noi îi vrem în rândurile noastre.” A mai declarat Lojigan.În ceea ce priveşte proiectele de viitor ale partidului pe care îl conduce, Lojigan a declarat că în săptămâna care urmează, va fi definitivat site-ul filialei Câmpia Turzii a partidului său şi totodată se vor pune bazele organizaţiei de femei a partidului.„Înafară de aceste proiecte, pe viitor am dori să socializăm cât mai mult cu cetăţenii din cartierul Lut. Ultima dată când am făcut o vizită în acea zonă am rămas uimit. Nimeni nu îi ajută pe aceşti oameni şi cartierul lor pare să fie în alt oraş şi nu în Câmpia Turzii, un oraş atât de frumos şi de curat.”O altă problemă pe care preşedintele liberal doreşte să o rezolve, sau cel puţin să o pună în discuţie, se referă la preţul apei, stabilit de către conducerea Companiei de Apă Arieş.„Mi se pare o ilegalitate ceea ce se întâmplă. Cei de la CAA nu aveau voie să modifice tarifele la apă, fără a consulta, în prealabil, consiliul local de la Câmpia Turzii.” A comentat preşedintele liberalilor din Câmpia Turzii.Referitor la alegerile prezidenţiale care bat la uşă, Crin Antonescu are mari şanse de a ajunge în turul doi de scrutin, cel puţin în opinia lui Dorin Lojigan.

Senatorul Nicoară: "Asumarea răspunderii pe Legea Pensiilor e o diversiune"


Senatorul PNL Marius Nicoară, care reprezintă zona Câmpia Turzii în Parlament, susţine că asumarea răspunderii pe Legea Pensiilor este un gest incalificabil, care demonstrează încă odată că pentru a îşi atinge scopul PD-L şi Traian Băsescu nu au limite fiind capabili de orice.

„Din păcate, pentru a nu ştiu câta oară în aceste zile asistăm la o nouă diversiune orchestrată de cabinetul Băsescu-Boc, pentru a distrage atenţia de la degringolada în care această putere iresponsabilă a adus România” declară liderul liberalilor clujeni.

Senatorul liberal constată faptul că Basescu si Boc îşi pregătesc o strategie de victimizare, simţind că vor pierde puterea şi vor încerca pentru supravieţuirea politică să se folosească, fără scrupule şi în cel mai populist mod, de problemele pensionarilor.

„Legea pensiilor, la fel ca si cea a salarizării unitare, trebuie adoptată în urma unor dezbateri publice serioase cu tosi partenerii si factorii de decizie implicati, pentru că nu asumarea răspunderii unui Guvern falimentar, care se află pe marginea prăpastie, este solutia pentru pensionari” susţine Nicoară.

Senatorul Marius Nicoară îşi exprimă nemulţumirea constatând că după ce i-a minţit şi i-a sfidat pe pensionari, guvernul Băsescu – Boc încearcă să-i păcălească din nou. „Aceasta lege va crea exact aceeaşi situaţie ca şi legea salarizarii unice. Va crea nemulţumiri printre pensionari, dar şi printre salariaţi, pe care dl. Boc îi anunţă că vor mai sta în afirmă şeful liberalilor clujeni", spune liderul PNL Cluj.

Preşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară consideră că asumarea răspunderii pe legea pensiilor reprezintă o sfidare absolută la adresa societătii românesti, a oamenilor care protestează în aceste zile în stradă, a Parlamentului, a principiilor democratice si, nu în ultimul rând, o sfidare a bunului simt.

De asemenea, senatorul Nicoară mai susţine: „PSD şi Mircea Geoană sunt la fel de vinovaţi pentru ce se întâmplă astăzi: oameni in strada, greva generala, instabilitate politica, neîncrederea mediului de faceri. Acum încearcă să pozeze în opozanţi, dar timp de 9 luni, au participat la guvernare şi au preferat, de dragul avantajelor imediate pe care le oferea puterea, să gireze acţiunile ilegale, imorale şi ilegitime ale cabinetului Boc”.
(Sursa: http://www.turdanews.net)

miercuri, 7 octombrie 2009

Tradatorii care ne avantajeaza

ZVON - Miron Mitrea şi alţi 20-30 de parlamentari PSD vor trece la PD-L
Spun din capul locului ca e un zvon. Potrivit acestuia, fostul secretar general al PSD, senatorul Miron Mitrea împreună cu alţi 20 până la 30 de senatori şi deputaţi PSD vor trece în curând în barca lui Traian Băsescu. Pe lângă parlamentari ar mai fi vorba şi de un număr de primari, consilieri locali şi judeţeni, dar şi unii şefi de consilii judeţene.
Dacă zvonul se va confirma, atunci PSD se va clătina serios şi candidatura lui Mircea Geoană ar fi compromisă. Nu cred că partidul va avea forţa să îl mai ducă pe actualul şef al PSD în turul al II-lea. (sursa:www.pesurse.ro)




Daca acest lucru va deveni realitate, sansele candidatului PNL, Crin Antonescu cresc in cursa pentru prezidentiale, avand prima sansa, dupa Traian Basescu sa intre in turul al II- lea, iar dupa noile analize politice, cel care intra in turul al II-lea cu Traian Basescu va deveni presedinte.

România, încotro? (de Călin Popescu Tăriceanu)


Scriu acest post acum, când ne aflăm în faţa unei moţiuni de cenzură care va duce, ‎probabil, la căderea guvernului Boc. Ar fi prima oară în istoria post-decembristă a ‎României, când un guvern ar cădea în urma unei moţiuni de cenzură.‎ Moţiunea de cenzură este capătul unui drum trist pentru clasa politică din România. ‎Sunt vinovăţii mai mari şi vinovăţii mai mici. ‎

Vă aşteptaţi probabil să spun că Traian Băsescu este principalul vinovat. Aşa şi este, ‎pentru că el dinamitat orice idee de stabilitate şi orice proiect pe termen lung în ‎România. A irosit ultimele 9 luni când România nu a luptat nici un moment împotriva ‎crizei economice. Nu este însă singurul vinovat. ‎

Trebuie să fim cinstiţi şi să spunem că nimeni din clasa politică nu trebuie scuzat. Şi ‎aici mă includ şi pe mine, care de multe ori m-am lăsat târât într-o spirală a ‎conflictelor politice. Am înţeles în ultimul an şi jumătate de guvernare că acest conflict ‎trebuie evitat, chiar dacă adversarul politic face tot posibilul pentru a te ataca. Mă ‎gândesc însă şi la greşelile pe care le-am făcut înainte.‎
Scriu aceste rânduri în primul rând în calitate de tată a doi copii pe care vreau să îi văd ‎crescând şi profesând în ţara pe care o iubesc. Ca mine sunt milioane de români care ‎îşi vor pune aceeaşi întrebare după această moţiune: „România, încotro?”.‎Sunt siguri că răspunsuri se vor da cu duiumul: de la un guvern tehnocrat pe hârtie, la ‎numirea aceluiaşi premier, în numele unor iluzorii proiecte personale ale lui Traian ‎Băsescu.‎

Sunt răspunsuri de suprafaţă, pe care românii nu le vor mai crede. La ce bun un ‎guvern cu premier şi miniştri tehnocraţi pe hârtie, dacă partidele îşi vor împărţi ‎matematic funcţiile de subsecretari de stat, prefecţi, şamd? Să te ţii atunci război ‎politic.‎
Sunt mai convins decât oricând că nu mai există răspunsuri facile. ‎Criza economică şi politică din România nu poate fi rezolvată prin soluţii magice, de ‎lideri providenţiali care în numele unui partid sau a independenţei politice cer votul ‎oamenilor.‎Sunt convins mai mult decât oricând că există însă şi răspunsuri şi ele ţin de valori, de ‎principii şi de oameni, de fiecare dintre noi. Trebuie să avem din nou încredere în noi. Şi când spun asta mă refer la toţi românii. ‎Să avem încredere în forţa tânărului care are o mică firmă de IT.‎În priceperea inginerilor care lucrează la Piteşti sau Craiova şi care prin munca lor au ‎arătat că şi pe timp de criză se poate avea succes economic.‎În inteligenţa profesorului care pregăteşte olimpici internaţionali şi în determinarea ‎tinerilor care ne fac cinste.‎În capacitatea tuturor românilor de a contribui pentru ca România să iasă din criză.‎

Nu este de ajuns ca românii să creadă în ei. ‎Avem nevoie şi de o clasă politică care să creadă în români.‎Cum?‎

Prin măsuri precise prin care le oferă mai multă putere: scăderea taxelor şi impozitelor ‎pentru a încuraja munca, oferirea de stimulente firmelor care angajează tineri, o lege a ‎salarizării care să încurajeze munca şi competenţa, nu simpla apartenenţă la politică, ‎investiţii ale statului pentru a crea noi locuri de muncă.‎
Dacă noi, politicienii, vom înţelege acest lucru, atunci această moţiune de cenzură ar ‎putea fi un început pentru România.‎Dacă în schimb va continua să existe inflaţie de politicieni care le servesc românilor ‎soluţii magice, atunci România va eşua.‎

Acest post nu este un apel la clasa politică. Am trecut de mult de faza apelurilor. Este ‎ceasul al 12-lea în care dacă nu ascultăm vocea românilor, atunci vom fi responsabili ‎pentru eşecul unei generaţii întregi de români, nu a unei simple generaţii de politicieni.‎
Nu avem dreptul să le refuzăm românilor un drept fundamental: libertatea de a îşi ‎decide ei înşişi viitorul

marți, 6 octombrie 2009

Portocaliu spre ce?






Daca in urma cu o saptamana puterea se afla in manusile portocalii si rosii, acum lucrurile s-au schimbat, ne indreptam spre o monopolizare portocalie si cu gandul ca va fi reales Traian Basescu incerca sa se desocieze de acest partid el intrepandu-se spre albastru, revenind la meseria de baza, capitan de vas, nu stim care vas ca le-a vandut pe toate, devenid astfel un contestatar acid al puterii.Aici interveniti dumneavoastra stimati alegatori, alegeti culoarea care va reprezinta, alegeti GALBEN.